-
Atunci când eram copil, mesajul care a ajuns la mine a fost cel că, dacă mă conformez, dacă le fac celorlați pe plac, în primul rând mă păstrez în siguranță. În al doilea rând, nu mi se ia iubirea. Devenind ceea ce trebuie, ceea ce se aștepta de la…
-
Postarea lui Sorin Cucerai despre “Tabu-uri și necunoscute” a fost foarte apreciată. Cu un număr foarte mare de distribuiri. Iar energia din spate este una de NEVOIE. Nevoia ca acele informații, care, cumva, dacă sunt spuse de un barbat sunt și mai autentice, să fie cât mai vizibile, cât…
-
Acum 3 luni, în emisiunea “Armonie pentru trup și suflet”, am discutat cu Alina Nenu despre cum și ce simt copiii noștri, despre relația noastră cu ei, dar și despre nevoile noastre din rolul de mame și acea fetiță interioară din fiecare mamă. 🙂
-
A fost odată ca-n povești A fost ca niciodată O fată ce credea-n povești Si ca e limitată. Am încercat în fel și chip Pe toți sa-i mulțumesc Sperând că, poate, în sfârșit Iubire o să primesc. Am căutat la infinit Să simt că am valoare Și-n tot acest…
-
Dragă femeie obosită, Simt cât de greu îți este. Simt cât de mult ai avea nevoie de puțină liniște. De puțin timp doar pentru tine. Știu cum se simte epuizarea. Copiii tai au atât de multe nevoi. Și uneori simți că nu mai faci față. Că toți iți cer…
-
De când a apărut în viata mea Tudor, primul meu băiețel, am făcut tot posibilul sa fiu mama perfectă. Nu am plecat deloc de lângă el, l-am alăptat 2 ani jumătate, am dormit cu el, i-am gătit cea mai sănătoasă mancare. Și câte 3 feluri de mâncare pe zi,…