CERC DE FEMEI – „FEMEI ȊMPREUNĂ”
Atunci când se lasă seara, copiii dorm (în putinele dăți când nu adormi și tu odată cu ei sau înaintea lor) și când ai câteva momente să stai doar tu cu tine, cum te simți?
Când în jurul tău e puțină liniște și, prin amalgamul de gânduri, îți dai voie să simți și să fii sinceră cu tine, ce simți?
Cine ești tu? Cum e viața ta? Ți-e bine? Mai poți?
Sau simti că, de fapt, nu prea ești? Că totul în viața ta se învârte atât de mult în jurul celorlalți și atât de puțin în jurul tău?
Că în fiecare zi nu faci altceva decât să supraviețuiesti și nu să simți că trăiești, că esti vie? Oare cum s-ar simți să fie așa? Oare cum ar fi ca zilnic să nu îți mai pui masca de “sunt bine”, sau de “merge și așa”, sau pe cea de “oricum nu am ce altceva să fac”? Cum ar fi să te uiți către tine și să îți asculți nevoile autentice?
Acelea de a conta, de a te simți văzută și auzită, de a te conecta cu oameni cu aceleași valori ca ale tale și de a te simți iubită necondiționat.
Nimic din toate astea nu este imposibil. Nu sunt povesti. Se poate învăța.
Poti să începi te iei în seamă, să fii de partea ta, să contezi, să devii importantă pentru tine. Important este să vrei. Să îți pese ŞI de tine.
Și să renunți la acea voce internă, sabotoare, care îți spune că nu poți, că nu ai timp, că ai altceva mai important de facut, că nu meriți. Poți învăța să te conectezi cu ceilalți autentic. Să vorbesti despre nevoile tale. Să te lasi văzută așa cum ești.
Să îți dai voie să fii vulnerabilă.
Avem nevoie de “Împreună”. Avem nevoie să nu ne mai simțim singure.
De fapt, să nu ne mai LĂSĂM singure.
Avem nevoie să ne reconectăm cu noi. Avem nevoie să ne pese mai mult de noi.
Ca să poți duce toate aceste roluri pe care ti le-ai luat, de mamă, soție, femeie de carieră, fiica, soră, prietenă, ai nevoie să îți umpli mai întâi paharul tău emoțional.
Să fii mai întâi TU bine cu tine. Și abia apoi vei putea oferi autentic și celorlalți.
Până atunci, te vei simți doar sleită de puteri, obosită, nervoasă, sau tristă.Pentru că ești atât de departe de tine.
Te invit la câteva ore de “bine”.
Câteva ore în care doar tu contezi.
În care îți lași la ușă grijile, planificările și responsabilitățile.În care care să te conectezi cu tine, cu corpul tău, cu emoțiile tale. În cel mai sigur, prietenos și conținător spațiu.
Meriți!
Pe 11 martie, la ora 18:00, ne vom întâlni pentru 3 ore în cercul “Femei împreună”. Cercul de femei oferă un spațiu sigur și sacru pentru a ne da voie să fim, să ne simțim auzite, văzute și în siguranță.
Este un spațiu deschis pentru a vorbi despre tot ceea ce ne frământă, pentru a ne reconecta cu noi însene, cu sufletul și corpul nostru prin: practici feminine, exercitii de dezvoltare personală, meditație, dans conștient, respirație, conectare autentică.
E un loc unde suntem blânde cu noi și NU ne judecăm.
Un spațiu în care ne dăm voie să ne întoarcem la noi, la darurile noastre, la autenticitatea noastră.
Vino cu toate emoțiile și poverile tale.
Esti binevenită așa cum ești!
Data: 11.03.2022
Ora: 18:00
Durata: 3 h
Cost: 70 lei
Locația: Str. Banu Mărăcine Nr. 15, Râmnicu Vâlcea (Planetino Kinderklub)
Eveniment încheiat
Deși copilăria noastră pare o poveste îndepărtată pe care aproape am uitat-o, ea este acolo în noi. Și, fără să conștientizăm, o retrăim zi de zi.
Deși oglinda ne arată niste oameni maturi, deși ne considerăm adulți responsabili si pe picioarele lor, deși ducem o viață in care avem cam de toate, ceva nu este bine.
Ceva tot ne nemultumește.
Parcă trăim într-o mereu intr-o așteptare. A zilei de mâine, a weekendului, a Crăciunului, a concediului. Suntem intr-o alergare continuă. Să facem, să bifăm, să putem. Suntem într-o competiție continuă cu ceilalți sperând că, la finalul concursului, ne așteaptă fericirea. Fără a vedea măcar că, chiar dacă câstigăm competiția cu restul lumii, în sufletul nostru tot nu va fi pace. Nu va fi bine. Nu va fi bucurie.
Pentru ca încă nu putem recunoaște faptul că nimic din exterior nu ne va aduce vreodată bucurie, dacă noi nu știm sa ne bucurăm autentic doar de noi înșine. Și atât.
Încă am vrea sa facem ceva wow, minunat, care sa ne facă să simțim că trăim. Avem mereu nevoie să facem ceva. Ceva care sa ne ia gândul de la noi. De la golul din noi.
Iar acel gol vine dintr-o totală deconectare de noi înșine. Și mai exact, de acel copil care am fost acum mulți ani si pe care l-am îngropat acolo, într-un loc din sufletul nostru și am închis ușa cu cheia.
Și ne-am dus in viață să fim adulti.
Iar, aparent, chiar suntem.
Asta doar până cineva apasă un butonaș care să ne ducă in niște emoții grele si dureroase. Atunci reintram în papucii acelui copil pe care îl doare și care începe să urle. De fiecare dată când ne pierdem cumpătul și ne apucă furia, aceasta este un semn că pe acel copil din noi îl doare. De fiecare dată când țipăm la copii, când ne enervăm, când ne certăm cu soțul/soția.
Numai că, noi încă refuzăm să acceptăm asta. Încă punem pe umerii celorlalți enervarea, supărarea, vina că nu sunt “cum trebuie”. Fără să recunoaștem și să acceptăm că acele sentimente sunt doar ale noastre. Ale acelui copil care este încă acolo, în noi.
Plin de răni și de durere.
Deconectarea de el ne face să ne simțim goi pe dinauntru. Deconectarea de el ne face sa alergăm dupa orice altceva ne-ar putea face sa simțim puțină bucurie, puțină iubire.
Și refuzăm în continuare să ne îndreptăm privirea spre el, pentru că este dureros. Ce sens mai are sa ne mai confruntăm cu ce am trăit copii fiind? Ce rost mai are să ne mai amintim de tot ce ne-a durut?
Si, uite așa, pe zi ce trece ne distanțăm tot mai mult de noi înșine.
Dar, cu cât refuzăm să ne uităm spre acel copil, cu atât el se va lupta mai tare sa îl vedem, să îl auzim, să îl luăm în seamă.
O face prin comportamentul copiilor noștri. De fiecare dată când copiii ne scot din minți, ei ne apasă, de fapt, fix pe rănile acelea care dor încă.
Viața ne pune zilnic în papucii acelui copil din noi prin situațiile pe care ni le creează, prin oamenii pe care ni-i aduce in cale. El ne cere zilnic sa îi auzim durerea, nevoia de a conta, de a fi important, de a avea voce și de a avea pe cineva de partea lui.
După ce vom vedea și vom auzi durerea acelui copil din noi, care a fost invizibil până acum, nu vom mai cauta bucuria in exterior, ci o vom gasi în noi. După ce ne vom reconecta cu el, nu vom mai aștepta din validare de la ceilalți, ci ne-o vom da noi înșine.
Abia atunci vom putea aduce iubirea autentică in viata noastră.
