Tudor își lasă părul lung. 🙂
Îl are deja până la bărbie și vrea să ajungă cel puțin până la umeri.
Comentariile au fost nenumărate. Printre care: “Dar doamnă, de ce îl lăsați cu părul lung?
– Așa își dorește el.
– Păi nu îi e cald?
– El zice că nu.
– Păi da’ ce, dumneavoastră îl lăsați aşa, să facă ce vrea el?”
Da.
Pentru că este părul lui.
Are dreptul de a alege.
Dacă va constata că nu ii e comod cu părul lung, se va tunde.
Dar va fi alegerea lui.
Când erau mai mici le plăcea să își dea cu ojă pe unghii.
Era ceva curios pentru ei, interesant. Să ai unghii colorate.
Atunci când li s-a spus ca doar fetele își fac unghiile, mi-au cerut oja albastră, “de băieți”. 🙂
Și doar pentru că cineva le spuse asta. Ei nu făceau aceasta diferență, între fete și băieți. Că doar fetele “au voie” la ojă.
Pentru ei oja pe unghii era o experimentare, ca oricare alta. O joacă.
Dar a încetat să mai fie atunci când adulții au găsit ceva de comentat. Ceva ce lor li se părea “anormal”.
Când, pentru copii, totul e atât de natural.
Atât de simplu. Joc. Experimentare.
Nu au prejudecățile și filtrele noastre, uneori atât de absurde și de limitative.
O altă remarcă care m-a făcut să observ, din nou, cum percep unii adulți copiii, a fost a unui vecin care mi-a spus că Tudor nu poate avea discernământ.
Din păcate, încă îi vedem ca pe niște ființe incapabile să gândească, să ia decizii sau să aleagă în ceea ce îi privește, să aibă propriile opinii sau dezacorduri.
Decizii care aparțin fiecărei vârste, bineînțeles.
Ii vrem responsabili, dar nici măcar le oferim această șansă.
Da, pot greși. Dar exact așa le arătam că se poate învăța din greșeli.
Că tocmai greșelile sunt cea mai bună ocazie de a învăța și de a face diferit data viitoare.
Încă credem că știm noi mai bine.
Că știm noi când le e frig sau cald, când le foame sau nu, ce au nevoie sau nu.
Încă nu le dăm dreptul de a spune “nu”. Atunci când refuză să mănânce, sau când se opresc din mâncat, noi tot insistăm. “Dar, hai, mai mănâncă puțin. O gură, două.”
Instinctele copiilor sunt foarte dezvoltate.
Ei sunt foarte conectați cu corpul lor, cu nevoile acestuia, cu toate simțurile lor.
Dar pe măsură ce se intervine din exterior, copiii ajung să nu mai creadă în acest instinct, să creadă că ceea ce simt ei este greșit.
Că ceea ce le spune corpul lor este greșit.
Că, de fapt, tot ceea ce sunt și simt ei nu contează.
Că sunt atât de lipsiti de importanță și de discernământ, încât alții trebuie să decidă pentru ei.
Și astfel încep să nu mai aibă încredere în ei înșiși.
Și vor merge mai departe în viață așteptând tot timpul să le spună alții ce să facă, cum să facă.
Vor înțelege că alții pot decide ce e mai bine pentru ei, când de fapt, nimeni nu poate știi ce e cel mai bine pentru tine.
Dacă în copilărie noi nu le arătăm că barometrul despre ce au ei nevoie, ce este bine pentru ei, se află în interiorul lor și nu în exterior, vor depinde mereu de părerea celorlați.
Vor fi incapabili să ia decizii, vor fi mereu dependenți de ce zic ceilalți, vor aștepta mereu să le spuna cineva ce să facă.
Consider important să le dăm copiilor dreptul să aleagă pentru ei.
Dreptul să spună “da” sau “nu”.
Da, vor greși. Vor întâmpina dificultăți. Se vor frustra.
Dar doar așa pot învăța să gestioneze nemulțumirea, eșecul, dezamăgirea.
Vor învăța că orice decizie și acțiune duc la un rezultat.
Și așa vor înțelege și responsabilitatea.
Astfel, le va fi mai ușor să nu se încrânceneze pe un anumit rezultat, să găsească soluții, să fie creativi, dar cel mai important, să aibă încredere în ei și în deciziile lor. Indiferent dacă se dovedesc a fi bune sau nu.
