Ȋntr-o seară, după ce a văzut o poză cu el cand avea 3 ani, Tudor a început brusc să plângă.
– Mami, eu vreau sa fiu iar bebeluș.
– Cum sunt bebelușii, puiule? Ce au ei?
– Ei pot să facă orice. Totul e mai ușor cand esti bebeluș.
– Și când esti mare, e greu?
– Da. Ei primesc mereu totul.
– Și tu nu mai primești?
– Nu.
– Tu simți ca Matei obține mai usor ce vrea? Că i se dă mai mult decât ție?
– Da.
– Simți că eu și tati îl iubim mai mult pe Matei?
– Da.
– Te cred, puiule. Te cred că simți asta. Uneori chiar așa pare. Că îl iubim mai mult. Crezi ca el primește mai multă iubire pentru că este mai mic?
– Da.
– Iar ție iți e greu să fii mare, așa este?
– Da, mami, îmi e foarte greu.
– Te cred, puiule, simt ca iți este greu.
– Îmi e foarte greu, mami.
– Da, iubire, știu. Iți e greu la școală, iți e greu la Valcea, iți e greu ca nu ai multi prieteni, ca Matei primește uneori mai multa atenție și înțelegere, iți e greu să fii mare.
Plângea în hohote în timp ce eu îi spuneam toate astea.
– E ceva ce eu as putea face sa iti fie mai usor?
– Nu.
– Simt, iubitule, cât de greu iți e. Dar știi ceva? Oricât de mare ai fi, eu sunt aici pentru tine. Eu voi fi mereu aici să iti ascult greul, oricât de mare vei fi tu. Vei avea tot timpul loc in brațele mele.
– Și când voi fi mare ca tati?
– Si când vei fi mare ca tati. In brațele mele vei avea mereu loc. Sa vii să imi spui despre cât iți este de greu.
A mai plâns puțin și apoi s-a liniștit.
Copiii nostri au nevoie să ne simtă alături. Sa simtă că suntem acolo pentru ei, că le auzim greul și nevoile.
Nu e usor să fii copil, chiar daca nouă, adulților, ni se pare că ei nu au nicio grijă. Din contră. În orice etapă a creșterii lor, există ceva greu.
Tudor a trecut prin multe schimbări. Locuim în alt oras, și-a lăsat in urmă casa lui și pe cel mai bun prieten. Are un frate mai mic care cere multă atenție. A început școala.
Școala este un mare greu pentru copii. Pe lângă faptul că ei trebuie să învete să scrie, să citească, pe lângă partea academică a școlii, acolo se confruntă cu multe probleme emoționale. In primul rand simt presiunea noastră de a performa, de a fi “elevi buni”, de a “învăța bine”. Noi am avut-o tot timpul de la parintii nostri, e in noi și, uneori, chiar fără să vrem, o transmitem copiilor noștri.
Mai simt acolo concurența cu colegii lor. Unii pot mai mult, sțiu mai mult. Unii au mai multe. Si ei simt asta si ii doare. Este un mediu străin, cu multe așteptări. Se luptă între ei pentru importanță . Se crează prietenii. Si sufera daca nu reusesc sa se imprietenească cu un copil, daca unul este mai carismatic si ii atrage pe ceilalti, daca sunt respinși, excluși.
E mult greu la școală pentru ei.
Oricat de lipsită de probleme si greutăti ni s-ar părea noua viața de copil, ea nu este. Din contră. Copiii nostri încep, încet-încet sa “înfrunte” viața singuri. Si li se pare greu. Li se pare ca e mai simplu pentru bebeluși.
Tot ce au nevoie este ca noi să ii auzim, să le vedem greul și să fim alaturi de ei. Nu sa ii salvam, să le rezolvam problemele (aici depinde de caz), să ii ferim de suferință. Vor învăța ei, pas cu pas, sa faca fată și emoțiilor grele.
Nu să le invalidăm ceea ce simt spunandu-le “ai doar 7 ani. Ce poate fi greu?” E suferința lor. Pentru ei e mare si reală. Spunandu-le ca nu e așa, îi facem sa se simtă greșiți, să creadă că e ceva neînregula cu ei.
Nici sa încercăm sa facem sa dispară durerea. Au nevoie sa știe ca tristrea, durerea, suferinta fac parte din viață. Nu va fi mereu totul roz.
Au doar nevoie sa simtă că suntem acolo și ca ne pasă. Că au pe cineva alături, de partea lor. Că mama și tata îi aud, îi înteleg și că sunt acolo pentru ei, oricând.
Doar atât au nevoie.
Cu restul, vor învăța, încet-încet, sa se descurce.
